Jabba Desilijic Tiure, mai bine cunoscut ca Jabba Huttul, a fost unul din cei mai notorii lorzi ai crimei hutti din galaxie, care a guvernat un imperiu criminal aflat în teritoriile Inelului Exterior din palatul lui din deşertul de pe Tatooine. La apogeul puterii sale, Jabba ajunsese unul din cei mai puternici lorzi ai crimei, având legături chiar şi cu prinţul Xizor, liderul sindicatului Soarele Negru.
Jabba a început prin a fi un lord al crimei mărunt, dar şi-a extins rapid influenţa într-o multitudine de activităţi ilegale, inclusiv contrabandă, traficul cu arme, sclavia, şi uneori chiar şi pirateria. Cunoscut pentru cruzimea şi poftele sale carnale, Jabba era destul de puternic încât să pretindă respect şi plată de la guvernul galactic într-o aşa măsură încât în timpul Războiului Clonelor Republica a fost nevoită să facă eforturi pentru a evita să-l nemulţumească. Mai târziu a oferit şi o recompensă substanţială pentru asasinarea lui Han Solo, unul din foştii săi angajaţi, după ce Solo pierduse o încărcătură de condimente la apropierea unei nave de patrulă imperiale. Avea să-şi obţină în final răzbunarea asupra lui Solo când corellianul îngheţat în carbonit i-a fost livrat de Boba Fett, unul din vânătorii de recompense despre care se ştia că erau adeseori angajaţi de Jabba. Cu toate acestea, acest lucru a însemnat distrugerea lui Jabba în cele dinurmă, căci misiunea de salvare şi încăierarea cu Luke Skywalker şi aliaţii săi a rezultat în moartea Huttului.